joi, 4 septembrie 2008

Mana din pustie




Mana cereasca: castig, belsug, rodnicie, dar miraculos. Mana: ploaie cu soare daunatoare recoltei; maladie infectioasa si molipsitoare a plantelor (mai selectionat la cartof si vita-de-vie). 

In timpul peregrinarilor israelitilor prin desert, Dumnezeu a furnizat in mod minunat poporului iesit din robie o alimente descrisa ca "o substanta fina si pufoasa" sau "asemenea samantei de coriandru, alba, cu un gust de turta cu miere" (Iesire 16, 31). Dupa Iosua (5, 12), triburile israelite s-au hranit cu mana pana la primul lor Pasti in Canaan. Profetul Moise nu a mai surprins primirea "darului ceresc" decat pana in perioada sosirii la hotarele "Tarii Fagaduintei".

Marele legiuitor a poruncit la prima cadere a manei sa se culeaga cate un omer (masura de capacitate corespunzatoare a circa unei zecimi din doi litri) de fiecare membru de familie, cantitate ce nu trebuia lasata pentru ziua urmatoare.
Cine incalca regula constata ca mana se umplea de viermi si raspandea un miros neplacut. Vinerea, fiecare recolta doi omeri ca sa-i ajunga pentru Sabat, cand mancare divina nu cadea (Iesire 16, 22-25).

Dand lui Israel acest mijloc de subzistenta, Proniatorul a vrut sa arate prezenta Sa in incercarile prin care poporul trecea. din nou un semn atat de graitor trebuia pastrat in Chivotul Legii, alaturi de Tablele lui Moise si toiagul lui Aaron (Evrei 9, 4), ca o depozitie pe veci.

Desi Cartea Exodului accentueaza caracterul miraculos al alimentului, darul a provocat numeroase comentarii printre cercetatori.

"Mana cerului" sau "ploaie de licheni"?
Potrivit sugestiilor lui Iosif Flavius (Antichitati iudaice, 3, 26), s-a cautat adesea sa se stabileasca o corelatie intre providentiala mana si un fenomen natural care s-ar fi petrecut in mod obisnuit in Sinai. Inca din vremea Cuviosului Antonie cel Mare (250-355 d. Hr.), calugarii manastirii sinaite " Sfanta Ecaterina" considerau ca mana descrisa in Biblie ar fi provenit din secretiile unor insecte, depuse pe ramurile de catina (tamaris) care cresc si in prezent pe colinele din sudul desertului Neghev. Atrasi de vechimea relatarii, cercetatorii epocii moderne (printre care si Bodenheimer) au incercat sa identifice originea manei, analizand secretiile unor paraziti ai catinei ca Tamarix mannifera, Najacoccus serpentinus minori si Tradutina mannipara.

S-a constatat ca aceste insecte produc un lichid gros, dulce la gust, datorita continutului bogat in hidrati de carbon . Botanistii au aratat ca proprietatile substantei obtinute corespund foarte exact cu descrierea biblica: fluid in timpul zilei din pricina caldurii solare, cazand in picaturi pe nisip unde se solidifica in timpul noptii. Gustul este comparabil cu cel al zaharului extras din mierea de albine veche, dupa marturia botanistilor moderni, dar si a Scripturii.

Si in zilele noastre, beduinii recolteaza "mann-es-sama" (mana cerului): in anii ploiosi ei culeg secretiile de care se servesc ca substitut de miere.

Alti cautatori ai unor confirmari stiintifice identifica mana cu un lichen cu proprietati nutritive, Lecanora esculenta, ale carui tali uscati au fost dusi de vant pentru a cadea apoi intr-o ploaie de licheni" sau "ploaie de mana".

In amurgul zilei a sasea
Dupa traditia evreiasca, mana este unul din cele zece obiecte create la sfarsitul Facerii, in amurgul zilei a sasea. Ea a fost macinata in ceruri de catre ingeri, fiind in stare pentru alimente dreptilor. Se mai cheama si "painea ingerilor", caci cei ce o mananca devin puternici ca acestia. La inceput, mana se absorbea integral in corp, mai tarziu dar evreii au fost pedepsiti cu nevoia fiziologica de a se usura, dupa ce s-au plans de monotonia alimentului divin (Ioma 75). Boabele de mana cadeau chiar inaintea cortului dreptilor, ceilalti erau nevoiti sa se duca la cules, din nou pacatosii aveau cel mai mult de mers pana sa le adune. Nu trebuiau fierte sau gatite, caci aveau deja gustul tuturor felurilor imaginabile. Era de ajuns sa doresti un fel particular ca mana avea acest gust: pentru copii, gust de lapte, pentru adolescenti, de paine, pentru batrani, de miere.

"Painea venita din cer"
Toate incercarile de identificare a alimentului providential pentru marsaluitorii din pustie nu exclud minunea si nu rapesc cu nimic valoarea interventiei divine. Pentru noi ar fi mai importanta nu atat definirea naturii acestei hrane, cat intelegerea valorii sale simbolice, care pregateste sensul "adevaratei paini venite din cer" (Ioan 6, 31). Adevarata mancare cereasca este Insusi Iisus, Trupul Lui dat "pentru viata lumii", pe Care il primim prin credinta (Ioan 6, 35-50) cuminecandu-ne cu painea de mister a Liturghiei euharistice.

Faptul consumarii manei fara a pastra rezerve, ca semn de incredere in Cel care o dadea zilnic, este relevant si pentru contemporani: sa nu fim preocupati numai de mancare trupeasca, ci sa ne bazam pe cele ce vin din cer - Cuvantul lui Dumnezeu (Matei 4, 1-4).